Dacă începutul anului 2026 ar avea un motto în sănătate, acesta ar putea fi: „Stabilitate prin actualizări succesive”. Exact ca în viață: azi ești pe listă, mâine ești „în completare”, poimâine ești „în dezbatere publică”, iar între timp pacientul întreabă simplu: „Îl aveți?”. Sistemul farmaceutic românesc pare stabil mai ales pentru că se modifică permanent, însă pentru pacient realitatea se reduce la un singur lucru: disponibilitatea concretă a medicamentului.
Introducerea contribuției trimestriale temporare de solidaritate prin Legea nr. 163/2025 a fost prezentată ca un instrument punctual de echilibrare bugetară, aplicabil între trimestrul 4 al anului 2025 și acelați trimestru al anului 2026. În practică, însă, „temporarul” devine surprinzător de solid atunci când se suprapune peste mecanisme deja existente, precum clawback-ul și contractele cost-volum, și ajunge să facă parte din arhitectura fiscală a pieței. Partea bună este că finanțarea sistemului se discută mai transparent ca până acum; partea mai puțin confortabilă este că „puntea” se construiește uneori chiar în timp ce traficul greu este efectiv pe ea.
Riscul major, din perspectiva sistemului farmaceutic, este că orice contribuție calculată procentual din consum, într-un context de prețuri maximale deja comprimate, se poate traduce în decizii comerciale prudente: retrageri selective de portofoliu (în special la molecule cu marje reduse), amânarea lansărilor a unor molecule noi și episoade de discontinuitate pentru medicamente „ieftine”, dar esențiale. Acest efect contează cu atât mai mult cu cât, la nivel european, se discută tot mai intens despre presiunea pentru ajustări de preț, pe fondul accesului întârziat la inovație.
