Șase instituţii din domeniul cercetării medicale au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea studiilor clinic
Un acord de parteneriat în domeniul studiilor clinice a fost semnat recent între Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), Comisia Națională de Bioetică a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (CNBMDM), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, Asociația Companiilor Conducătoare de Studii Clinice din România (ACCSCR), Asociația Română…